Ne aflăm într-un carusel care se învârteşte în ciuda voinţei noastre şi care ne face, tot în ciuda voinţei noastre, să ne învârtim. Dar câteodată se produce un moment de criză imensă, în care suferinţa devine atât de mare, încât căutăm cu adevărat să modificăm rolul pe care îl jucăm în acest scenariu ai cărui prizioneri suntem. Atunci, în loc să sărim din cauza cutărei reacţii a partenerului nostru, este mai bine să ne întrebăm: „ Ce tot spune el acolo, din care eu nu înţeleg nimic, dar care totuşi are un sens?”
Nu adevărul ca atare ne întinde o capcană, ci o anumită reprezentare a acestei realităţi, care s-a format de-a lungul anilor şi al evenimentelor. Fiecare dintre noi joacă un rol bine definit într-un scenariu familial, iar distribuirea rolurilor este de cele mai multe ori fără ştiinţa unora sau a altora. Capcana se închide iar un sistem rigid se instalează şi fiecare se simte prizioner. Unii membri ai familiei suferă, apar simptome... Câştigarea capacităţii noastre de-a modifica regulile sistemului în interiorul caruia trăim este singura care le poate îngădui tuturor membrilor familiei să acceadă şi ei la schimbare.
"Credinţa în atotputernicia statului şi a nationalitaţii poate duce la sacrificiu pentru patrie, credinţa necondiţionată în medicină sau în ştiinţă poate duce la moartea în spital, aderenţa la o ideologie poate avea ca finalitate moartea pentru o cauză, credinţa că trebuie să munceşti toată viaţa poate genera moartea exact în momentul în care îţi încetezi activitatea sau ajungi la pensie, credinţa în progres poate duce la o moarte prin accident, raportat la noile tehnologii..." Horowitz